Astazi, 4 septembrie 2009, ministrul Sanatatii, dr. Ion Bazac, a inaugurat Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice.

 Infiintarea Registrului va oferi  sanse reale de tratament si vindecare pacientilor diagnosticati cu boli hematologice maligne. Institutia, care se bazeaza pe o retea de colectare si transplant, are rolul de a populariza ideea de donare, de a Inscrie si tipiza donatorii voluntari, precum si de a gasi donatori compatibili pentru pacientii care au nevoie de un transplant medular.

 Dr. Ion Bazac, ministrul Sanatatii, a fost prima persoana care s-a Inscris ca donator.

 Donatorii se vor putea inscrie in Registru accesand site-ul Ministerului Sanatatii (www.ms.ro), prin completarea unui formular medical si a unuia de consimtamant. Inregistratea efectiva va avea loc dupa realizarea testelor medicale specifice, urmand ca donarea sa fie efectuata doar in momentul in care exista o solicitare si se confirma compatibilitatea cu pacientul.  Donatorul trebuie sa stie ca in 90% dintre cazuri se doneaza celule stem hematopoietice din sangele periferic, o procedura nechirurgicala, care de obicei nu necesita internare si care este similara cu donarea de plasma sau trombocite. Doar In 10 % din cazuri este necesara interventia chirurgicala din maduva hematogena, care se executa sub anestezie

Donatorul nu va putea cunoaste identitatea primitorului si nici invers. De asemenea, donatorul nu va beneficia de nici o remuneratie sau alt avantaj.

Pana acum, in Romania,  mai putin de 30 % dintre pacientii diagnosticati cu boli hematologice maligne si cu evolutie severa, care nu pot face autotransplant si care nu au nici donator inrudit, aveau sanse de a gasi un donator compatibil.

 “Vreau sa subliniez faptul ca acest Registru Impreuna cu toata infrastructura aferenta pe care am organizat-o este un castig pentru pacienti si, in acelasi timp, pentru increderea in capacitatea sistemului medical. Pacientii care sufera de boli hematologice maligne vor putea fi tratati, de acum, in tara, in timp util si dupa aceleasi scheme terapeutice ca in Europa”, a declarat dr. Ion Bazac, ministrul Sanatatii.

 La nivel teritorial activitatea registrului se va realiza prin trei Centre de Transplant de Celule Stem:  Bucuresti, Timisoara si Targu Mures si prin opt Centre de Recrutare si Testare Primara care se regasesc in Centrele Regionale de Transfuzie Sanguina din Bucuresti, Cluj, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Targu Mures, Timisoara. Testul de histocompatibilitate se va efectua in trei laboratoare, doua dintre acestea fiind acreditate la nivel European de Federatia Europeana de Imunogenetica. Cel de-al treilea se afla in curs de acreditare.

Registrul va functiona cu un numar total de 40 de posturi, asigurate prin redistribuire din cadrul unitatilor subordonate Ministerului Sanatatii.

 “Ce a fost mai usor s-a realizat – un cadru, un mecanism, o infrastructura. De acum incep dificultatile, si anume de a convinge romanii sa isi ajute efectiv semenii, devenind donatori. De aceea fac un apel catre cetatenii Romaniei, sa inteleaga importanta donarii voluntare de celule stem si sa faca efectiv functional acest Registru”, a incheiat ministrul Bazac.

Registrul va functiona ca institutie publica cu personalitate juridica in subordinea Ministerului Sanatatii si va putea fi finantat atat de la bugetul de stat, cat si din donatii, sponsorizari si alte surse, conform legii. Existenta unui Registru de Celule va conduce la realizarea unor economii semnificative In sistemul medical:  in tara noastra un transplant costa in jurul a 40 000 de euro, in timp ce in centrele medicale din alte tari acesta poate ajunge la peste 120 000 euro.

 Din anul 2008 si pana in prezent s-au alocat peste 2 100 000 EUR pentru tratamentele in strainatate ale persoanelor care sufera de boli hematologice. Numai in 2009, au fost cheltuite 1 071 000 euro pentru 18 dosare de tratament. Daca Registrul donatorilor ar fi fost functional, in aceasta perioada, de 1 an si jumatate,  am fi realizat o economie de aproximativ 1200 000 euro, fonduri cu care am fi putut trata  mai multi pacienti cu aceleasi afectiuni. De acum, banii vor ramane in Romania pentru acest tip de tratamente.

Sursa: Serviciul de presa al Ministerului Sanatatii (www.ms.ro)

Lasa un comentariu

Raspunsurile si sfaturile de pe acest site sunt pur informative si trebuie tratate ca atare. Datorita multitudinilor de patologii si in lipsa unei anamneze si unui examen clinic complet, echipa de redactori si siteul nu isi asuma raspunderea juritica pentru aceste raspunsuri.